Home Istorie

3 1908

de Thraex Geticus

Dacians

Foarte mulți români dar și străini deși profund interesați de istoria, cultura și viața dacilor, știu foarte puțin despre daco-geți, mai ales despre viața și societatea dacică. Un exemplu este stereotipul împământenit deja despre modul de luptă al dacilor. Adesea imaginea generală despre cum luptau dacii este clasica înfățișare de oameni în haine similare portului nostru țărănesc actual, atacând în valuri legiunile romane așezate disciplinat în diferite formații luptă.

Aceasta proiecție este dedusa în general din reprezentări grafice ale dacilor aflate pe diferite monumente romane sau din descrierile istoricilor antici, în special greci și romani. Cinematografia românească de dinainte de ’89 a răspândit această imagine prin producțiile sale cinematografice epice realizate însă cu logistica și capabilitățile artistice de atunci dar mai ales influențate de mentalitatea puterii centrale care insista pe faptul că strămoșii neamului imortalizați pentru posteritate pe pelicula de celuloid trebuiau să fie intruchiparea fidelă a țăranului proletar român așa cum era imaginat de mințile aflate în imersie totală în materialismul dialectic. Realitatea este însă că această imagine este departe de a fi completă.

Fără a fi arheolog sau istoric profesionist, o persoană care a studiat și s-a antrenat în tactici de luptă își poate da seama ca în mod logic multe din lucrurile despre daci, consemnate de istorie ca indubitabile, nu fac nici un sens, sau motivul pentru care dacii erau observați de către un străin că le practicau era cu totul altul, sau mai avea cel puțin o altă dimensiune față de ceaa aparentă.

De exemplu istoria a consemnat prin Herodot ca dacii trăgeau săgeți înspre cerul noros pentru a alunga norii… Oare acesta să fie explicația unică și completă? Logica tacticii militare însă ne poate spune și altceva:

Orice trăgător de elită poate confirma că un proiectil de precizie (glonț, săgeată, bilă, proiectil de artilerie, etc) se comportă diferit în condiții meteo diferite mail ales când vorbim de vânt și umiditate ridicată. De asemenea dispozitivul de lansare a proiectilului împreună cu generatorul de forță mecanică acționează diferit în condiții de umiditate ridicată cu atât mai mult cu cât vorbim de un arc din materiale organice și coarda acestuia.

Așadar este posibil ca războinicii daci să tragă săgeți pe diferite traiectorii ascendente pentru a-și testa arcurile, săgețile și balistica, în condiții de vânt și precipitații asociate în mod normal cu un cer noros? Eu unul așa aș face, mai ales dacă de acel arc și săgeată ar depinde viața mea, a celui de lângă mine, a întregii unități sau a familiei mele!

Majoritatea relatărilor despre daci venite din partea contemporanilor îi descriau ca pe o seminție aparte, formând o societate puternic militarizată cu o spiritualitate și conecție multidimensională cu tărâmul pe care îl locuiau extrem de profundă. De asemenea aspectul și înfățișarea lor fizică era ceva extrem de impunător specifice și altor societăți formate din războinici de elită, inspirând respect și teamă atât aliaților cât și dușmanilor. Utilizarea în luptă a unor arme și tehnici exotice, denotă clar un înalt grad de sofisticare și capabilitate tactico-militară.

Faptul că romanii au evitat timp de sute de ani măcar să treacă granița de nord a imperiului în teritoriul geto-dac mergându-se până la efectiv a plăti tribut acestor pentru a-și asigura liniștea la frontiere, confirmă aceste lucruri. Nu sunt foarte multe națiunile sau triburile cărora la timpul respectiv, Imperiul Roman plătea tribut pentru a preveni un conflict deschis, iar acest fapt indică încă odată cât de formidabili erau strămoșii noștri pe scena istoriei la apogeul civilizației lor.

O altă imagine falsă propagată până în ziua de azi despre daci, este aceea că aceștia reprezentau un singur neam sau ca aparținând aceluiași grup etnic sau genetic. Nimic mai fals. Națiunea daco-getă era formată din mai multe etnii sau grupuri etnice diferite, de la triburi tracice, germanice și celtice la importante comunități scite și sarmate, această diversitate datorându-se în special extinderii imperiului dac sub conducerea lui Burebista. Analizând din nou tacticile militare dace mai ales cele utilizate împotriva legiunilor romane, se poate observa diversitatea metodelor de atac și de luptă specifice diferitelor triburi sau neamuri care compuneau națiunea geto-dacă. De asemenea această diversitate poate fi regăsistă în modul în care dacii își construiau așezările, și în creațiile lor, de la obiectele de artă la îmbrăcăminte.

Elementul central al unității geto-dace îl constituia apartenența la o națiune cu o structură organizatorică bine centralizată în jurul unui rege și a castei sale militaro-religioase și bineînțeles credința în Zamolxis așa cum este menționată și de Herodot în Istoriile sale. Numit și Gebeleizis de unele triburi sau grupări dace, credința monoteistică sau cel mult henoteisică (teorie cel mai adesea infirmată)  în Zamolxis este ceea ce-i separa pe daci de restul națiunilor din jurul lor. Deși credința monoteistică a geto-dacilor, similară iudaismului și mai apoi creștinismului a fost și este adesea atacată ca fiind un simplu sincretism naționalisto-religios cu o priză la public, mai ales în ultimii 10 ani, dintr-un punct neutru de vedere nu pot trece neobservate numeroasele similitudini dintre monoteismul iudeo-creștin și credința în Zamolxis, cea mai importantă fiind aceia că dacii credeau cu convingere în nemurirea sufletului lor.

O altă similitudine importantă este doctrina Dumnezeului întrupat, dacii crezând că Zamolxis a locuit în trup răspândind printre daci dar și traci, credința în transcedența sufletului și a trupului într-o altă lume, adoima Domnului Isus Cristos, fapt susținut și de Mircea Eliade și profesorul Jean Coman (1930).

Plato de asemenea susține în dialogurile sale faptul că Zamolxis a fost un medic excepțional, un vindecător al trupurilor și sufletelor, o imagine cu nimic diferită de persoana Domnului Isus Cristos. Credința în Zamolxis a fost structurată din punct de vedere ritualistic, al regulilor și ca practică generală a întregii națiunii dace de către Deceneu, înaltul preot al regelui Burebista.

Va Continua…

 

0 2082

Mai toate popoarele si natiunile au propii sai eroi care de-alungul istoriei lor nationale au folosit drept modele de curaj, isteaime ai nu an ultimul rand de aptitudini tactice ai maraiale generaaiilor urmatoare ai au constituit un prilej de mandrie naaionala pentru noii luptatori ai acelei naaiuni. Deai romanii s-au obianuit de-alungul ultimelor generaaiiadin diferite motive mai mult sau mai puain justificate sa considere orice lucru venit de la urmaaii noatri ca ceva fara valoare sau nedemn de consideraaie, lucrurile nu stau chiar asa.

Domeniul artelor sau tacticilor maraiale nu este diferit, ba mai mult, am demonstrat de-alungul istoriei ca suntem capabili sa dezvoltam tactici ai echipamente de lupta extrem de eficiente care au fost ai sunt folosite drept standarde in domeniu. Acest lucru este greu de observat din anauntru, dar devine evident ai subiect de mandrie pentru aceia dintre noi care au oportunitatea an viaaa sa vada din afara potentialul nostru uman ai tehnologic, atunci cand vine vorba de lupta.

Iata doar doua din numeroasele exemple concrete pe aceasta tema…

Tehnologie:

IOR Bucureati produce sub brandul Valdada unele dintre cele mai bune, mai avansate tehnologic ai mai fiabile lunete ai echipamente optice tactice pentru orice tip de arme de foc care fac mandria ai parte din arsenalul multor sniperi sau tragatori de elita care se respecta.

Fara sa intram prea mult an detalii tehnice, este demn de menaionat faptul ca aceste bijuterii tehnologice prezinta inovaaii calitative de la reticule luminate ai calculatoare balistice automate incorporate an dispozitiv la umplere cu gaz inert anti-aburire ai imagistica an infraroau sau termala greu de egalat chiar ai de alte branduri renumite an domeniu cum ar fi Zeiss Henstodt, Leupold sau Swarowsky.

Este o mandrie sa vezi pe aceste dispozitive extraordinare prezente la diferite show-uri demonstrative de specialitate din SUA sau alte aari, ‘MADE IN ROMANIA’!

Luneta Valdada ‘ED Terminator MP-8 Extreme‘ de 12-52×56 MF 40mm cu ‘BDC’ (bullet-drop-compensator – compensator de cadere a glontului) incorporat si reticul iluminat. Sursa: Valdada.com

Personal:

Luptatorii romani din diferite departamente ale Ministerului Apararii sau de Interne s-au dovedit de-alungul timpului razboinici deosebit de iscusiai dovedind aptitudini excepaionale an mai toate categoriile, atat an cadru unitaailor din care faceau parte an aara sau activand sau lucrand an strainatate. Antrenamentele la unitaaile lor din aara se dovedesc an continuare a fi unele dintre cele mai periculoase dar ai eficiente din lume.

A trage cu o arma automata folosind muniaie de razboi intr-o caramida aflata pe capul, an mana sau antre picioarele colegului la o distanaa la limita de risc an ceea ce priveate gruparea de foc, este ceva care pe departe nu este la andemana oricuri ci doar a celor mai bune unitaai de elita din lume cum ar fi Delta Force (SUA), Alpha (Rusia), Mossad (Israel), GSG-9 (Germania) sau SAS (Marea Britanie).

SPP – Demonstratie de tactici si abilitati de lupta

Arta Razboiului la Daci

Unii dintre cei mai temuai ai bineanaeles demni de toata admiraaia razboinici din toate timpurile au fost bineanaeles stramoaii noatrii, dacii. Dacii, o ramura a tracilor ai-au atras admiraaia ai respectul duamanilor lor, romanii, care au creat un tip de gladiator cu un stil traco-dac de lupta – thraex. Thraex era unul dintre cele mai renumite, temute si mai apreciate tipuri de gladiatori, care era maestru la manuirea unor arme exotice cum ar fi sica (sau falxul) acestea dovedind-se a fi de o eficienaa debordanta datorita curburii lamelor lor, care acoperea multe unghiuri moarte an cazul unei confruntari corp la corp fluide ai rapide cum erau cele din arenele romane dar si de pe campurile de lupta din acea vreme.

Spartacus era trac si adesea lupta in arene bineinteles ca si thraex. Abilitatile sale de lupta precum si gandirea sa tactica aplicate in numeroasele sale lupte victorioase importriva legiunilor romane in timpul rascoalei sale a schimbat radical felul de lupta a intregii republici romane. Frustrarea generalilor romani de pentru ca nu-l puteau infrange, pe el si gladiatorii sai dintre care fara indoiala faceau parte multi care erau pregatiti si antrenati de el in tehnici de lupta traco-dace, i-a determinat pe acestia sa-si schimbe radical tactica si conceptele de lupta si a dus inevitabil la evoluarea in deceniile urmatoare a armatei romane in formidabila masina de lupta care a dominat campurile de batalie din Europa pana in Asia, mai bine de 1000 de ani si a pavat drumul spre construirea celui mai mare imperiu care a existat vreodata alterand totodata cursul intregii noastre istorii nationale.

Thraex in actiune – Imagine de Javi Aguilar

Structura Militara Daca

Aceleaai arme ai still de lupta au facut ca legionarii romani sa poarte echipament special ai sa dovedeasca precautie extrema anainte de a confrunta o unitate daca an timpul razboaielor daco-romane. Aprecierea aratata de strategii militari romani si insusi a imparatului Traian fata de abilitatile de lupta ale dacilor a fost imortalizata pentru posteritate in Columna lui Traian construita la Roma pentru a comemora si totodata a sarbatori victoria armatei romane asupra unui inamic atat de redutabil.

Dacii erau organizaai an unitaai an funcaie de tipul de arme folosit dar si statutul social sau militar al luptatorilor ce alcatuiau o unitate.

Luptator \’Drapanai\’.

Tipurile de arme folosite dar si diversitatea unitatilor de lupta, demonstreaza ca dacii posedau o structura militara complexa comparabila cu cea a unei armate moderne, cu unitati specializate avand scopuri de lupta specifice, conduse de o casta militara de nobili la fel de complexa in atributii si organizare. Dacii aveau numeroase unitati militare cu profiluri si utilizari specifice:

Komatai Sphendonetai (Praatieri) – Aruncatori de pietre constituind artileria usoara a unei armate dace, redutabili pentru ambuscade si lupta pe teren accidentat care facea miscarea trupelor de infanterie anevoaie.
Komatai Toxotai (Arcasi) – Acesti luptatori aveau un statut special in societatea militara daca si in comunitate datorita functiei lor de vanatori iscusiti care asigurau ai nevoile de hrana ale unei unitati sau asezari dacice.
Komatai Agrianai (Arcasi de Elita) – Aceatia erau adevaraaii sniperi ai tragatori de elita ai dacilor, aleai special din membrii nobilimii triburilor de munte din Carpaai, experai an utilizarea naturii pentru camuflare ai pentru a gasi cele mai avantajoase poziaii pentru a deschide foc asupra inamicului. Caracterul de elita a acestor luptatori se datora faptului ca pe langa precizia cu care acestia puteau antrena inamicul de la distante apreciabile, erau de asemenea excelenti luptatori individuali buni manuitori ai multor arme si stiluri de lupta corp la corp neconventionale fiind adeptii moto-ului ca singura lupta necinstita este acea pe care o pierzi!
Komatai (Daoi sau Lupi) – Infanterie usoara extrem de mobila pentru atacuri surpriza de hartuire a inamicului. Excelenti pentru lupta in medii impadurite.
Komatai Epilektoi (Infanterie Usoara de Elita) – Infanterie formata din soldatii fruntasi alesi dintre Komatai destinata intaririi si sprijinirii unitatilor de Komatai acolo unde situatia o cerea.
Komatai Pelekuphoroi (Infanterie Costoboca) – Infanterie formata din membrii triburilor dace Costobocii si Karpii, excelenti manuitori de topoare de lupta cu o lunga experienta de razboi folositi in special pentru ambuscade sau intarirea flancurilor de Komatai
Ischyroi Orditon (Infanterie Grea) – numele lor insemnand ‘Maretii Oameni ai Ordinelor’ definea luptatorii acestei garde de elita care isi aveau originea in vechii nobili a anticii capitale dace, Helis, repezentand varful castei militare pedestre dace. Acesti razboinici temuti aveau legaturi directe de sange cu dinastiile regale dand dovada de loialitate extrema si maxima maestrie in lupta corp la corp de aproape fiind adesea folositi ca bodyguarzi ai nobilimii sau ai membrilor familiei regale pe timp de razboi sau pace sau ca unitaai de aoc pentru atacuri surpiza pe timp de nopate ai nu numai.

 

Drapanai (Trupe de soc de infanterie) – Trupe de infanterie formate din membrii de o statura fizica si iscusinta martiala deosebita, excelenti luptatori individuali luptand adesea la bustul gol in orice vreme reprezentand prototipul luptatorului dac. Un singur drapanai putea angrena mai mulai inamici simultan, folosind miacari circulare rapide de sica pentru a reteza capete sau a secera membre inferiaore. Cel mai probabil Spartacus a fost un drapanai ai luptand an modul lor classic era anconjurat de nu mai puain de o duzina de legionari carora le facea faaa pana cand a fost ucis de un pillum aruncat de la distanaa. Drapanai erau adevaratele trupe de aoc ale dacilor, fiind adesea primii care intrau an lupta cu scopul de a crea largi breae an formaaiile de lupta inamice prin decimarea primelor randuri de inamici folosindu-ai foraa ai maestria ampinsa la perfecaiune an manuirea sicai cu maner lung. De foarte multe ori doar apariaia lor pe campul de lupta decidea soarta bataliei datorita efectului psihologic pe care anfaaiaarea lor al avea asupra inamicilor.
Getikoi Hippotoxotai (Arcaai Calare) – Arcaai experimentaai, veterani ai razboaielor scite, aceati razboinici daci credeau an nemurirea lor ai erau renumiai pentru harauirea infanteriei inamice de la distanaa prin lansarea a numeroase valuri de sageai prin surprindere din cele mai neaateptate locaaii.
Ktistai (Cavalerie Uaoara) – Aceati razboinici calare numiai ai ‘cei puai deoparte’ reprezentau categoria cea mai prestigioasa a preoaiei dace ai constituind elita unitaailor dace de cavalerie. Datorita poziaiei sociale ai materiale, Ktistai primeau o educaaie ai un antrenament militar dintre cele mai alese, fiind experai an diferite tactici militare ai an manuirea a diferitelor tipuri de armament.
Tarabostes (Cavalerie Medie/Grea) – Poate una dintre cele mai recunoscute categorii sociale ai militare dace, tarabostes erau unitaai de cavalerie grea alcatuite din razboinici feroce din randul nobilimii specializaai an raiduri pe cont propiu ce acaionau independent sub conducerea unei capetenii, fiind ales de obicei cel mai bun luptator. Tarabostes erau razboinici profesioniati care vedeau razboiul ca un mod de viaaa dand dovada de o cruzime ai vitejie extrema an lupta, fiind adesea angajaai ca mercenari de diferitele facaiuni dace. Suspectaai de asasinarea regelui Burebista, tarabostes au continuat sa ocupe un loc central an structura militara daca datorita valorii lor militare indubitabile.
Phylakes Daoi (Garda Regala) – Aceati luptatori erau selectaai riguros de mici dintre familiile celor mai aprigi ai mai loiali Ktistai pentru a alcatui garda personala a regilor daci. Asemenea obiceiurilor spartane, ktistaii aleai pentru a deveni membrii ai garzii regale erau supuai din infantilitate la teste dintre cele mai dure pentru a fi selectaai cei mai buni iar apoi antrenaai an secret tehnici maraiale avansate. Ktistaii din garda regala erau tovaraaii cei mai apropiaaii regelui ai reprezentau echivalentul garzii pretoriene romane.

 

Razboaiele Daco-Romane

Punctul forte al unei legiuni romane era coeziunea falangelor sale care era menainuta prin constituirea unor careuri de lupta formate din soldati suprapunandu-si scuturile ca solzii unui peste formand o carapace impenetrabila (testudo), cu laturi aaezate an an zig-zag care odata impinse an randul compact al atacatorilor ofereau posibilitatea soldaailor din primele randuri sa impunga printre scuturi pieptul, stomacul ai memebrele inferioare ale inamicilor din trei parai formate de dispunerea in zig-zag a primului rand, folosind celebrul gladius, sabia scurta ai dreapta conceputa special pentru strapungere si injunghiere.

Formatie romana de lupta (testudo – testoasa) prezenta pe Columna lui Traian atacand o cetate dacica

Primul rand de soldati lupta an acest fel pe o durata relativ scurta, de la 30 de secunde la 1 minut dupa care era rotit catre coada, fiind anlocuit de urmatorul rand din spate, facand astfel ca falanga sa continue lupta fara sa sufere vreo breaa. Flexibilitatea tactica a unei astfel de unitaai oferea din plin posibilitatea de odihna a randurilor de soldati pana la urmatoarea rotire, pe cand masa de trupuri ale inamicilor devenea din ce in ce mai obosita si compacta ancat nu se mai puteau miaca, nici macar a ridica sau cobora braaele datorita presiunii cauzate de impingerea a celor din spate.

Romanii in schimb impingeau cu scuturile suprapuse, strapungeau printre sau pe sub ele, se roteau ai avansau.Mai mult, fiecare soldat roman cara cate 2 sau chiar 3 pillum-uri, suliae scurte cu varful ai prelungirea lor relativ fragile care erau aruncate catre inamici inaintea contactului. Aceste pillum-uri strapungeau scuturile inamicilor ai datorita fragilitaaii varfului lor se andoiau dupa strapungere facand ca acestea sa devina inoperabile, loveau un atacator sau loveau solul ai se rupeau neputand astfel fi folosite din nou ampotriva legionarilor.

Desi la prima vederea putea parea o risipa de munitie, considerand insa ca o legiune romana formata din 2000 pana la 5000 de soldati putea arunca doua sau trei valuri de pillum-uri ducand astfel la o cantitate de mii de sulite lansate de la doar cativa zeci de metri asupra unei multimi ce ataca inghesuit, ne putem da seama de efectul devastator al pillum-urilor asupra primelor randuri de atacatori.

Aceasta tactica formidabila de lupta se dovedea adesea ineficienta antr-o confruntare cu dacii.

Primele unitaai de atac erau pedestre ai purtau sica sau falx (latina), o lama ancovoiata cu un maner lung sau de os. Acestea atacau in grupuri mici si relativ dispersate foarte mobile evitand astfel ploaia de pillum-uri si inclestarea in zig-zag-ul letal al careurilor. Avand doar sica cu maner lung, o arma pentru ambele maini care impunea ca aceati luptatori sa nu poarte scuturi ai unele cazuri nici macar armura sau haine cu exceptia unor pantaloni de lana. Acestia erau drapanaii ‘drapanai’ care iniaiau primul contact de obicei an fruntea unei formaaii de atac triunghiulare.

Datorita lungimi ai curburii varfului sicai dar si veleitatilor lor in manuirea acesteia, acesti daci creau brese masive in randurile infanteriei romane, smulgand scuturile din mana soldaailor din primele randuri distrugand astfel coeziunea unitaaii (acesta impreuna cu alte motive cheie au dus la abandonul falangei ca tactica primara de lupta a legiunilor romane in sec. 4, si adoptarea altor tactici mult mai flexibile si adaptabile la un context de lupta complex, cea primara fiind alinierea pe randuri in functie de experienta, armamentul si scopul fiecarui rand).

Apoi formatia daca patrunde si mai adanc an sanul unitaaii compacte prin decimarea urmatoarelor randuri folosind miacari repetate de secerare la nivelul capului ai a membrelor soldaailor. Chiar daca capul soldatului nu era secerat, craniul acestuia suferea o lovitura adesea fatala din spatele sau lateralul coifului protector unde acesta era mai puain blindat, datorita miacarii de rotire ai tragere a sicai catre direcaia de atac. Pe de alta parte sica acoperea o zona mare de lovire a craniului datorita curburii varfului sau, producand distrugeri extinse incapacitand inamicul aproape instantaneu.

Atacurile asupra membrelor inferioare ale soldatilor romani cu sica erau la fel de devastatoare de asemenea datorita curburii lamei sicai care facea posibila lovirea partii din spate a picioarelor neprotejate de jambiere metalice sau de piele. O astfel lovitura de secerare cu sica executata cu iscusinta putea reteza usor un membru inferior.

Neavand o masa compacta de trupuri inamice an care sa impinga ai sa injunghie ai cu coeziunea falangei compromisa, legiunile romane erau foraate astfel antr-o confruntare mai degraba individuala, de om la om, unde manuitorii de sica erau net superiori datorita experienaei, mobilitaaii conferite de lipsa unei armuri masive ai de raza superioara de acaiune a sicai. La acest moment an lupta intrau ai unitaaile dace purtatoare de o sica mai scurta cum ar fi diferitele tipuri de komatai sau ischyroi orditon conferind o si mai mare mobilitate si agilitate ai eventual cavaleria ktistai ai tarabostes.

In acelaai timp erau atacate ai flancurile fie de komatai epilektoi, toxotai sau getikoi hippotoxotai.

Modern Drapanai executand atac frontal de sica demonstrand puterea de penetrare printr-un scut roman. Sursa: Swordforum.com

Purtand un coif greu, bandajat uneori cu doua sau chiar trei bande adiaionale de metal pentru al proteja de loviturile laterale ai din spate de sica, un scut masiv ai extra armura, soldatul roman era nevoit fie sa-ai abandoneze scutul pentru a deveni mai uaor ai sa ancerce sa lupte cu o arma cu o raza de acaiune scurta conceputa predominant pentru strapungere sau sa ramana static ai sa spere ca armura ai scutul va rezista suficient de andelugat loviturilor de sica apana cand va reuai o lovitura decisiva ampotriva unui adversar mult mai mobil manuind o arma cu o raza de acaiune superioara dar slab protejat.

an cazul an care soldatul roman aai pastra scutul ai intenaiona sa-l foloseasca pentru apararea capului prin ridicarea acestuia pentru a bloca sica, aai limita campul vizual an mod semnificativ putand pierde contactul vizual cu adversarul an momentul atacului, oferind astfel atacatorului posibilitatea de a-ai schimba poziaia sau direcaia atacului. Cea mai viabila soluaie an aceste circumstanae pentru legionar era sa atace cu scutul ai sa incerce sa-ai doboare adversrul cu o lovitura a paraii metalice din centrul scutului numita boss. Deai o asemenea manevra constituia una din loviturile cheie a unui legionar roman ai ar fi fost devastatoare ai aproape imposibil de parat cu o sica sau chiar de eschivat datorita marimii unui asemenea scut, purtat de infanteria romana, folosirea unei astfel de miacari necesita un efort fizic semnificativ din partea soldatului ai deci putea fi folosita an mod limitat.

De asemenea o astfel de lovitura pentru a avea efectul scontat cerea ca soldatul sa-si foloseasca ambele maini pentru a manui scutul dupa care sa treaca din nou la gladius, manevra deloc usor de executat in timpul unei confruntari corp la corp pe viata si pe moarte, chiar si pentru un legionar roman bine antrenat!

Va continua…