Home Lifestyle

0 430

Ei bine turneul final al Campionatului Mondial din Brazilia a inceput ieri la Sao Paolo, unde dupa o festivitate de deschidere modesta, presarata de amatorism, si dupa un si mai anost talkshow al TVR1 pe marginea ei, cum de fapt suntem obisnuiti deja, a avut loc meciul de deschidere dintre Brazilia si Croatia, arbitrat de japonezul Yuichi Nishimura si al sau team de asistenti pe al caror nume nu insist sa le prezint si nici nu cred ca intereseaza. Ceea ce intereseaza este insa faptul ca s-a vazut vadit inca de ieri ca si acest turneu final a inceput sa ia calea sigura si batuta a altor competitii internationale unde politicul isi baga nasul cel lung si incovenient, asa cum se intampla la concursurile de Miss Pageant si Eurovision, ca sa amintesc doar doua dintre cele mai cunoscute.

Nu stim daca Celeçao, cum este numita adesea nationala de fotbal a Braziliei, in frunte cu Neymar, chiar avea nevoie de ajutorul arbitrului pentru a se impune in fata Croatiei care a deschis scorul inca din minutul 11 prin autogolul simpaticului Marcelo la o centrare in forta in careu venita din stanga expediata de energicul Ivita Olic. Insa acesta nu s-a lasat mult asteptat. A venit prompt sub forma unui penalty neexistent, vazut doar de Nishimura si el insusi la o presupusa tinere in careu a lui Fred la mijlocul a celei de-a doua reprize. Desi scorul era egal in acel moment, Brazilia egaland inca din prima parte a jocului, dupa o lupta eroica a lui Oscar cu masiva aparare croata si un sut plasat superb de Neymar in coltul din dreapta al portii interminabilului portat croat, meciul inghetase la acel scor pentru o perioada se pare prea lunga timp pentru Nishimura care a hotarat sa-si sacrifice reputatia in stil kamikaze, si sa dea un ghiont in fata brazilienilor.

Da, altfel nu ar fi dat bine pentru fani, competitie si in final pentru incasari ca echipa gazda, mai ales Brazilia, sa iasa sifonata inca din meciul de deschidere dupa o partida cu indarjitii croati. Mai mult, doar simpla idee ca Brazilia sa continue trendul de tigru de hartie inceput in prima repriza, intrerupt mai apoi bineinteles de Nishimura, si sa-si lase fundul tabacit si in urmatoarele partide si Doamne fereste sa paraseasca competitia prematur, cu un efect dezastros asupra traficului de fani de la stadion si in mod direct asupra buzunarelor FIFA, ar fi lasat inaltele fete ale oficialilor acesteia mai mult decat livide.

Asa ca scenariul probabil stabilit inca de la inceput fie chiar si intr-un mod tacit sau implicit, in care gazdele sa fie sustinute prin orice mijloace pentru ca, competitia sa pompeze parale pana in ultimul moment, asa cum s-a intamplat in mai toate turneele finale recente unde marketingul si finantele au dictat de fapt regulile si nu jocul echipelor, a fost derulat cu precizie si stoicism japonez, indiferent daca era nevoie sau nu, dar de ce sa se riste.

Brazilia a castigat in final cu 3-1 in fata unei Croatii care si-a mentinut indarjirea dar vadit demoralizata, nu a putut sa-si schimbe soarta probabil hotarata oricum mai demult. Nu am cum sa felicit nationala Braziliei, nici pe Neymar pentru victorie si nici sa fiu impresionat de rugaciunile sale pline de multumire, miscatoare dar probabil in dezacord cu dreptatea divina.

Recent, intr-o imprejurare ‘electorala’, grabindu-ma sa-mi exercit si eu votul pentru distinsii nostri candidati europarlamentari, am intrat intr-un scurt conflict verbal cu o alta votanta care plimba in sectia de votare de voie un caine care arata cat se poate de maidanez de dimensiuni deloc neglijabile. Conflictul s-a iscat ca din senin dupa atentionarea mea la adresa patrupedului ca poate ca ar fi indicat ca acesta sa poarte botnita sau sa fie tinut din scurt din lesa datorita daunelor pe care eventual le-ar putea cauza in caz ca s-ar putea sa simta si sa dezagreeze cu culoarea politica a vreunui participant la vot.

Stapana cainelui m-a atentionat pe un ton plin de repros ca acelui caine nu-i trebuie nici botnita si nici macar lesa pentru ca era un caine ‘european’! Ignorand absurditatea si ridicolul celor declaratate, pentru ca orice logica umana indica ca animalul probabil ca intradevar era ‘european’ sansele ca el sa fie ‘american’, ‘african’, ‘asiatic’, ‘martian’ sau mai stiu eu ce fiind minuscule, am inceput sa reflectez la faptul ca din ce in ce mai mult am inceput sa aud rostindu-se sintagma asta de diferiti compatrioti in diferite imprejurari acasa sau in Europa, cel mai adesea nepotrivite.

Poate ca recentele campanii mediatice din presa dar mai ales din televiziune care ne educa din ce in ce mai frecvent despre drepturile noastre ca proaspeti cetateni ai Uniunii Europene au de a face cu aceast proces de constientizare prost inteles se pare de catr o parte a publicului roman, dar in mod sigur ma indoiesc ca aceasta este calea prin care trebuie trebuie sa ne exprimam ‘europenismul’ nostru.

In primul rand suna ilogic, ingust, diletant si sacaitor sa-i arunci in fata oricarui alt european ca tu esti cetatean european si ca ai drepturi, acesta fiind un lucru subinteles pentru orice om cu scaun la cap. Acest comportament de mahala indica exact acest lucru, adica a unui nehalit needucat care odata ce ajuns la ceaunul cu fasole nu conteneste sa arate lumii pantecul satul cu camasa trasa-n sus. Acest fapt este cu atat mai agasant si mai in defavoarea ‘europeanului’, cand face aceste remarci intr-o tara europeana straina, unde pe langa ca aceste vociferari nu impresioneaza pe nimeni, ba mai si atrage o antipatie imediata si directa, chiar daca nexprimata sau temporara, despre tot ceea ce inseamna roman si romanesc.

Oriunde in lume, orice fiinta umana care a dobandit cu greu o calitate, cel mai detrimental lucru pe care il poate face este sa epateze non-stop cu acea calitate mai ales in fata unora care deja o au de mult.

Multe din intrebarile care au fost puse noilor europarlamentari romani de catre societatea civila si media, dupa alegerile de la sfarsitul lui Mai au avut de face cu ce au de gand sa faca cu noul val de extremism, anti-UE si anti-romanesc ce caracterizeaza multe dintre gruparile politice din tarile din Vest ajunse in Parlamentul European.

Cu realism trebuie sa constientizam insa ca acesti politicieni, indiferent de culoarea politica, competenti sau nu, corupti sau nu, pot face totusi destul de putin in favoarea schimbarii perceptiei despre noi a celor din vest, care, de altfel ca orice oameni, sunt mai mult influentati de comportatmentului persoanei de langa ei decat de ceea ce aude de la politicienii propii, dar mai ales a celor straini. Indiferent de ce i se spune despre Romania, daca tot ceea ce percepe in mod personal si direct este ca de cativa ani a inceput sa aiba de a face cu un soi de imigranti care stiu doar sa profite de noul lor statu si ceara necontenit drepturi fie ele si justificate, asistenta sociala, insista sa se mute, sa traiasca si sa lucreze langa el, desi li se indica clar ca nu sunt bineveniti, si mai nou incearca sa ii bage pe gat si chestia cu ‘suntem cetateni europeni’, acel cetatean si el tot european cu drepturi, va avea grija ca la alegerile viitoare sa voteze cu o grupare si mai extrema decat prima care cel putin la nivelul declarativ il asigura ca il va scapa sau cel putin va limita numarul de ‘proaspat deveniti cetateni europeni’ ce-i perturba viata!

Asa ca indicat ar fi sa o lasam mai moale cu ‘cetatenia europeana’ pana cand nu demonstram la scara larga daca nu chiar nationala ca suntem demni de ea si sa incetam sa tot asteptam sa ne pice lucruri din pom de la politicieni, UE sau oricine altii si sa invatam sa ne mai tragem si singuri de sireturi in sus, prin comportament si atitudine adecvata, sau daca nu suntem capabili de asa ceva, sa mai stam si pe la casele noastre alaturi de ceilalti ‘europeni’ de teapa noastra!

a indraznit un european in sinea lui!

1 423

Intr-un vagon de metrou din Londra, la o statie, a navalit o gasca de baieti agitati. Vorbeau tare, bateau in palmi si pareau pusi pe scandal. O cucoana intre doua virste, care sedea in fata mea, a afisat imediat un zimbet binevoitor, de parca ar fi fost dispusa sa intre imediat in vorba cu navalitorii, sa participe la tambalaul pe care aceatia il faceau. Figura ei parea sa spuna ca e bucuroasa sa vada o asemenea manifestare tinereasca si ca e total de partea impricinatilor rebeli. In primul moment, atitudinea ei m-a intrigat. Ceva nu se potrivea ai am banuit ca e un fel de strategie de prevenire a unei eventuale agresiuni. O strategie care-mi parea, insa, cam prosteasca, invatata probabil de la vreun curs de supravietuire urbana si aplicata intr-o situaaie in care acel grup nu dadea semne ca ar reprezenta chiar un adevarat pericol pentru respectiva persoana. Dar mi-am zis ca probabil nici eu nu cunosc prea bine obiceiurile si riscurile reale din metropola britanica si ca, pe de alta parte, multe lucruri care noua, esticilor, mai caliti istoric, ni se par mofturi, sint cu totul altfel percepute si tratate intr-o lume mai civilizata.

Vreo doua statii mai incolo, cind tinerii au parasit vagonul, cucoana a rasuflat usurata, dind din cap a dezaprobare, iar falsul zimbet i-a disparut instantaneu de pe figura. Fusese doar o arma de aparare. Povestea mi-a adus aminte si de un altfel de zimbet, cel pe care il numim de profesionisti, pe care esticii il remarca in Occident si il comenteaza. Zimbetul vinzatorilor din magazine, al chelnerilor, al receptionerilor si in general, al celor care-si ofera servicii si care spera sa le devii client. Locuitorii din Estul Europei au trait multa vreme intr-o atmosfera incruntata. Acum cativa ani, un american observa ca, la Bucureati, oamenii sint pe cit de amabili in relatiile particulare, pe atit de iritati si de scirbosi in relatiile publice, cam la fel ca zimbetul cucoanei de care am pomenit.

Asa s-a spus si despre clasicul zimbet de fotografie al presedinailor americani, ca ar fi indelung exersat, in scopul evident al unor beneficii electorale. Prin comparaaie, insa, presedintii Romaniei n-au fost prea zimbitori (nici macar la modul ipocrit), cu exceptia lui Ion Iliescu, al carui zimbet, in contrast cu scremuta figura a predecesorului l-a facut extrem de popular, cel putin la inceput. Ulterior, cum ne amintim, zimbetul sau a inceput sa para (sau chiar a devenit) un rictus si a ajuns subiect de pamflete. In sfirsit, poate ca atunci cind trebuie sa alegem, n-ar fi rau sa ne uitam ai noi la felul in care zimbeste candidatul (si daca zimbeste). Poate ca pina acum am avut conducatori pe masura sufletului nostru, si, uitindu-ne in jur, pare ca romanii sint in general foarte putin zambitori. Strainii observa mai bine asta.

 

Gallup a facut sondaje despre emotiile pozitive ale oamenilor de pe intreaga planeta, sondaje care includ si o intrebare despre suras ai ras. Locuitorii tarilor foste comuniste, cu Romania printre ele, sint plasate mai spre coada clasamentului. Foarte bine stau, in schimb, cei din America Latina, dar si locuitorii unor tari asiatice ca Thailanda, Filipine sau Malaezia (despre care se stie ca sint mereu zimbitori). Dar, din sondaj, pozitivi si zimbitori apar in general ai locuitorii tarilor occidentale si dezvoltate. Poate ca in cazul lor, viata mai stabila si mai prospera isi spune cuvintul.

 

Si poate ca unii surad profesional, asa cum zic esticii. Poate ca altii zimbesc tactic, in anumite imprejurari, pentru ca asa au fost invatati. Dar multi zimbesc pentru ca se simt bine si in acelaai timp, ca sa se simta bine. Un lucru pe care de buna seama ca o parte dintre concetatenii noatri incruntati il inteleg mai greu. Recent, am observat la o pensiune din Italia cum toti membrii personalului si care erau ai componenti ai familiei detinatoare a pensiunii zimbeau de fiecare data cind dadeau cu ochii de clientii ai continand sa zimbeasca chiar ai dupa ce se indepartau. Cu alte cuvinte, nu o faceau doar ca sa-ai bucure oaspeaii, ci parea ca ei insasi se bucurau la vederea fiecaruia dintre aceatia. Iar surisul luminos, de floarea-soarelui, al tinerei blonde care servea la micul dejun, binedispunea pe toata lumea iremediabil. Asa ceva e mai greu de mimat. Si, in fond, de ce sa mimezi bucuria, in loc sa te bucuri pur ai simplu de ea!

0 266

De foarte multe ori devenim fara sa vrem adeptii multor mituri ale culturii pop fiindca pur si simplu nu avem timp sau nu ne intereseaza sa investigam pentru noi insine cea ce reprezentantii ei ne spun in fiecare zi. De accea multe dintre asa-zisele adevaruri cu care ne-am obisnuit sa traim doar pentru ca au fost stabilite de cineva celebru, este posibil sa nu fie deloc adevaruri absolute ci in cele mai multe cazuri pot fi opinii propii exprimate in urma unor experiente personale sau doar de dragul de a atrage atentia, sau mai grav, sunt tentative de a manipula opinia publica din motive deloc ortodoxe.

Unul dintre cele mai celebre recente cazuri de acest gen este fobia subita care i-a apucat pe occidentali si recent i-a apucat hodoronc-tronc si pe romani de mancarea fast-food in general si de restaurantele fast food in special. Foarte putini stiu ca de fapt aceasta fobie sau chiar isterie impotriva fast food-ului a fost generata in mare parte de show-ul televizat live si intens mediatizat a americanului Morgan Spurlock din 2004 – Super Size Me, in care aceasta se supune de buna voie si nesilit de nimeni unui regim alimentar bazat exclusiv pe meniul McDonald’s timp de 30 de zile intr-un efort de a arata Americii si eventual lumii intregi ‘riscurile extreme’ la care ne expunem consumand deliciosul Mac.

Spurlock face o serie de analize specifice incluzand nivelul colesterolului sau, a glucidelor, triglicerinelor, etc inainte de show si mai apoi le repeta la terminarea celor 30 de zile. Aceste analize finale sunt dezastroase din punct de vedere fiziologic indicand ca Spurlock posibil si-a riscat chiar viata urmand o astfel de dieta ‘extrema’. Concluzia este clara si verdictul a fost dat – fast food-ul te poate ucide sau cel putin imbolnavi grav. Cativa doctori au comentat la sfarsitul documentarului rezultatele obtinute de Spurlock intarind acest verdict furibund.

Totusi pentru aceia care aleg sa analizeze experienta lui Spurlock putin si din punct de vedere empiric isi dau imediat seama ca sunt cel putin 2 probleme majore cu intreaga experienta televizitata anti-McDonald’s.

1. Spurlock nu expune datele specifice rezultate din analizele de dinainte si de dupa dieta sa decat in filmul sau, acestea nefiind nicodata publicate in mod oficial.

2. Spurlock in cursul experientei sale depaseste cu mult nivelul mediu de calorii recomandate unei persoane adulte adica de cca 2000-2500/zi, el fortandu-si corpul sa asimileze peste 5000 de calorii zilnic consumand cel putin 3 Big Mac-uri si o sumedenie de alte lucruri din meniu McDonald’s care nimeni cu mintea intreaga nu s-ar incumenta sa incerce in asemenea cantitati. Fast food sau nu, o asemenea cantitate de calorii ar imbolnavi pe oricine, mai ales daca acea persoana a folosit inainte un regim predominant vegetarian asa cum sustinea Spurlock.

De fapt daca stam sa analizam mai indeaproape chiar consumand 3 dintre cele mai asa-zis ‘explozive caloric’ produse McDonald’s in fiecare zi, adica Big Mac, de abia daca atingem doza calorica zilnica recomandata, considerand ca in functie de zona geografica in care este restaurantul fast food McDonald’s, un Big Mac furnizeaza cam 500-550 de calorii.

Un alt aspect pe care s-a batut multa moneda in timpul show-ul este continutul ridicat de grasimi saturate pe care carnea din burgerele McDonald’s l-ar avea, adica in jur de 10g, dar se ominte a preciza ca de fapt orice carne contine un nivel ridicat de grasimi saturate, de la McDonald’s sau nu. 10g de grasimi saturate continute intr-un Big Mac inseamna aproximativ 50% din nivelul zilnic maxim de grasimi saturate recomadat, care nu ar trebuie sa depaseasca 7% din totalul caloriilor pe zi. Din acest punct de vedere un Big Mac nu este cu nimic mai periculos decat oricare alta friptura consumata la orice restaurant. De asemenea un Big Mac contine cam un sfert din doza maxima de risc de colesterol pe zi, asadar si in aceasta privinta lucrurile nu sunt mai dramatice decat in cazul oricarui alt meniu ce cuprinde carne si garnitura.

Si apoi vine bomba show-ului: grasimile hydrogenate! McDonald’s preparandu-si burgerii frigand cartofii in acelasi ulei in mod repetat fara indoiala furnizeaza un punch serios de grasimi hydrogenate cu fiecare comanda tip meniu. Insa din 2003, majoritatea marilor companii fast food, inclunzand McDonald’s sunt fortate de legislatia multor tari sa-si prepare mancarea folosind uleiuri fara grasimi hydrogenate. Aceasta realitate este insa omisa din documentarul lui Spurlock.

Numarul impresionant de calorii cu efecte nefaste pentru sanatate atins de Spurlock in experienta sa culinara se datora de fapt numeroaselor milkshake-uri si dulciuri consumate pe langa mult ostracizatele burgere. Cum spuneam si mai sus referitor la cantitate, a ingurgita sute de grame de zahar pe zi ar produce rezultate similare indiferent daca acestea ar proveni din milkshake-urile McDonald’s sau din cozonacii bunicii.

Focusul lui Spurlock pe a ponegri McDonald’s vin din faptul ca este cool si chic sa te iei de ‘baietii mari’ pentru ca mai apoi sa devii erou, insa ar fi putut foarte bine alege oricare alta companie fast food sau chiar restaurantul super organic din colt, si la cantitatea de mancare consumata rezultatele ar fi fost aceleasi sau mai rau.

Concluzie

Cum este cazul in multor altor regimuri sau produse alimentare, si cum de fapt neintentionat si Spurlock a demonstrat-o, problema este mai putin cu producatorul sau furnizorul si mai mult cu cantitatea consumata. Lumea occidentala si in special tineretul, sufera de obezitate in special datorita cantitatii de mancare consumate zilnic cuplate cu lipsa de activitate si mai putin a faptului ca mananca fast food. Chiar si o mancare slaba calitativ are mai putine efecte nefaste asupra noastra cand este consumata in cantitati modice decat o mancare de buna calitate consumata pana la refuz.

Idea finala este ca fast food-ul nu este inamicul principal al nostru ci stilul nostru de viata incluzand cum mancam. Ar fi mult prea riscant sa avem aroganta de a asuma ca daca eliminam un anumit tip de mancare din alimentatia noastra doar pentru ca asa e trendul, fara duce o viata echilibrata din toate punctele de vedere, o sa traim vieti lungi si sanatoase lipsite de probleme ce presupunem ca le au altii care se ingrijesc mai putin de asemenea aspecte esentiale.