Home Spiritualitate

0 355

Asteptand Un Nou An-1

 

În viață mereu vom întâmpina obstacole ce ne pot îngenunchea sau să ne ridice mai sus.

Eu am luat totul de la început, am învățat să clădesc, să trăiesc, mi-au crescut din nou aripi și am învățat să zbor din lăuntrul ființei mele unde mă ascunsesem pentru o clipă, nu știu, poate din lașitate sau frică? Apoi am învățat să iert și să dăruiesc cel mai frumos sentiment ce l-a sădit Dumnezeu în noi, DRAGOSTE!

Unii oameni vor încerca să arunce cu pietre în calea noastră, depinde de noi cevom face cu ele, vom face un zid între noi și lume sau un pod către inima ei, a lumii. Eu știu atât, că prin dragostea ce ne-o poartă Dumnezeu, vom rămîne singurii arhitecți a propriilor noastre vieții…

Pledoarie-Pentru-Ora-de-Religie

…deci cu cât devenim mai bananieri cu atât vom fi mai civilizați, democratici și… europeni!

Ieri seară am asistat stupefiat la o dezbatere ‘deschisă’ pe unul din posturile de televiziune de mare rating de la noi, pe tema orei de religie, doar pentru a realiza non-sensul, ilogicul, abstractul și bizarul din argumentele proponenților scoaterii religiei ca materie obligatorie din curiculumul școlilor din România.

Cel mai bizar și fără de sens argument prezentat ca motiv temeinic de a elimina religia din școli, a fost acela că datorită unor cadre didactice care predau religia, aceasta (religia), cât și Dumnezeu sunt prezentați elevilor într-un mod denaturat, fals, incorect, etc, etc (cazuri totat izolate și în consecință irelevante fiind prezentare în susținerea acestei aberații).

În acest caz întrebarea esențială născută din logica unei rațiuni primare este cum de aceste persoane declarate public ca atei, fără credință în Dumnezeu, fără o relație cu El, își pot da seama dacă Dumnezeu pe care nu-L cunosc și despre care nu știu nimic, este prezentat denaturat sau nu? E ca și cum ai spune, ca o persoană care nu știe tabla adunării și nu crede că principiile matematice există, că matematica predată în România este incorectă, sau că persoanele care o predau nu știu matematică! E ca și cum ai spune unui mecanic auto, tu care nu știi să schimbi o roată de rezervă, că nu face bine ce face… etc, etc!

Al doilea cel mai ilogic argument și la fel de bizar ca primul dacă nu chiar mai bizar, împotriva predării religiei în școli ca materie obligatorie, a fost acela că religia a fost și este cauza multor nenorociri de la noi și din lume și că în numele religiei s-au comis și se comit atrocități.

Deși această afirmație este adevărată, natura sa ilogică constă însă în faptul că dacă așa stau lucrurile de ce nu s-a propus eliminarea din școli ca materii obligatorii a matematicii, fizicii, chimiei, și multor altor materii pentru că aceste științe exacte au stat și stau la baza dezvoltării și chiar a utilizării cu consecințe inumane, a unora dintre cele mai sinistre arsenale și arme din istoria omenirii.

Să se scoată biologia și anatomia care stau la baza medicinii în numele căreia naziștii dar și alții au condus experimente pe milioane de oameni!

Să se scoată istoria pentru că pe baza ‘realităților istorice’ și in numele acestora s-au declanșat conflicte de-a lungul istoriei omenirii, unele care dăinuie sau mocnesc până în zi de astăzi.

Să se scoată mai ales filozofia, pentru că adepți ai aceste științe au creat modele de organizare și dezvoltare socială monstru ca nazismul și comunismul…

Și lista acestor contraargumente poate continua la infinit permițându-ne de data asta în mod logic să concluzionăm că dacă urmăm raționamentul îndoielnic din punct de vedere mentalo-structural al susținătorilor scoaterii Lui Dumnezeu din toate aspectele vieții noastre, nu ar mai trebui să facem școală deloc pentru a nu deprinde vreo aptitudine anti-socială, anti-democratică, violentă, irațională, etc. Deci cu cât devenim mai bananieri cu atât vom fi mai civilizați, democratici și… europeni! Dăh!

Argumentul ilogic, non-sens și bizar numărul trei a fost acela că Biserica Română Ortodoxă implicată în politică, împreună cu toate celelalte denominațiuni și confesiuni religioase fac prozelitism în școală. Problema cu acest argument este că un procent covârșitor din populația acestei țări dorește acest prozelitism care cu toată conotația negativă pe care termenul a căpătat-o incorect de-a lungul timpului, înseamnă simplu a promova o anumită formă de închinare și slujire către Dumnezeu.

Majoritatea românilor fie că practică sau nu, cred că modalitatea corectă de a te închina și sluji Lui Dumnezeu este cea iudeo-creștină descrisă de canoanele, practicile și tradiția Bisericii Creștine Ortodoxe și a celorlalte culte creștine de la noi, așadar unde este acest prozelitism care de fapt este adoptat de acest neam, în viața și în sânul familiei de aproape două mii de ani? Atunci când accept promovarea unei anumite forme de închinare/slujire a Lui Dumnezeu, ba mai mult, o adopt print-un legământ special, această promovare încetează să mai fie prozelitism.

Copii românilor care cred că modalitatea corectă de a te închina și sluji Lui Dumnezeu este cea a denominațiunii din care fac parte puteau să participe la ore de religie predate conform principiilor confesiunilor lor, deci dacă există prozelitism, acesta este unul la care părinții acestor elevi doresc ca aceștia să fie expuși, descalificând deci această activitate ca prozelitism. Tot așa acești părinți doresc ca acești copii să fie expuși și la multe alte lucruri învățate în școală pentru ai forma și pregăti pentru viață!

Lista inepțiilor și aberațiilor împotriva orei de religie a continuat să fie expusă în mod abuziv, malefic și pervers în emisiunea respectivă indicând clar că adevăratul substrat al problemei este de fapt scoaterea Lui Dumnezeu din orice structură, instituție sau entitate publică pentru ca mai apoi să se treacă la scoaterea Sa din toate aspectele vieții noastre publice așa cum s-a întămplat și se întămplă deja în alte câteva țari simbol ale civilizației mondiale și europene cu consecințele de rigoare, vezi violența malefică din școlile din SUA, destrămarea structurii familiei din societățile din Vest, starea de apostazie avansată a Europei, promovarea conceptului de unisex, no sex sau all sex chiar și prin până de curând cele mai inocente evenimente internaționale gen Eurovision, și așa mai departe.

Însă ce nu înțeleg toți acești guru ai societății fără de Dumnezeu, este că El nu stă cu mâinile în sân. Structuri geo-politice, sociale, etc au existat și au dispărut, așa cum bine menționa Părintele Necula aseară, însă prezența Sa în mijlocului acelui neam care Îl caută cu adevărat va dăinui conform exclusiv voii Sale și nu poate fi înlăturată de demagogii de prost gust și zarafii ideilor neo-liberale de sorginte satanică prezentate ca principii de civilizație și democrație!

 

0 709

 

Un-Altfel-de-Maraton

„Alerg spre țintă pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Cristos Isus” (Filipeni 3:14)

Suntem iarăși înaintea unui an nou pe care îl începem, dar pe care nu știm dacă îl vom sfîrși aici pe pământ sau după hotărârea lui Dumnezeu vom fi chemați să ne continuăm existența în veșnicie. Accidentul aviatic în urma căruia cei patru membrii ai echipajului medical au murit și alții de lângă noi sau de lângă cei cunoscuți de noi au murit, parcă prea devereme ne spune încă o dată că viața este unică, scurtă, iar trecerea ei ireversibilă. Suntem marcați zi de zi de o trecere inexplicabil de rapidă a zilelor și de iminența morții manifestată lângă noi și între
noi.

În pustie au fost îngropați milioane de israeliți dintre cei care nu L-au ascultat pe Domnul și nu s-au încrezut în El pentru a intra în țara promisă. Moise a înțeles că viața este în mâna lui Dumnezeu. Cu această realitate permanent înaintea ochilor lui și în minte, Moise scrie o rugăciune, Psalmul 90, în care cere de la Dumnezeu înțelepciunea de a învăța să își numere bine zilele. Oare nu știa Moise câți ani are sau cum să-și socotească anii? Cu siguranță știa. Ceea ce a cerut lui Dumnezeu a fost să-i dea înțelepciunea de a ști cum să-și trăiască viața aici pe pământ mai bine știind că într-o zi se va întâlni cu Dumnezeu. Timpul pe care îl avem este o monedă prețioasă primită de la Dumnezeu și depinde în totalitate de noi felul în care o vom cheltui: spre folosul sau în dezavantajul nostru veșnic. Toate evaluările și bilanțurile de sfîrșit de an ne spun că oamenii sunt interesați cum și-au investit viața chiar dacă astăzi asta se măsoară în popularitate, poziții sociale pe scara ierahică și nu în ultimul rând profit financiar.

Va invit în cele ce urmează să ne uităm la modelul apostolului Pavel și din învățătura lui să descoperim cum trebuie să ne investim viața și în anul care ne stă înainte.

Dinamica vieții: dintre toate analogiile pe care apostolul le-ar fi putut folosi, el alege să ne pună înainte viața ca un maraton: „nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit, dar alerg înainte căutând să-l apuc întru-cât și eu am fost apucat de Cristos” (Filipeni 3:12). Analogia aceasta scoate în evidență principii fundamentale după care trebuie investiți anii noștri. Umblarea pe cale cu Dumnezeu trebuie să fie caracterizată de o viață activă.

Să te investești, să lucrezi, să nu lenevești, să răscumperi vremea, să nu obosești în facerea binelui, să te sacrifici. Efortul, implicarea disciplina și antrenamentul în cele spirituale sunt elemente vitale ale vieții celui credincios. E absurdă participarea la maraton fără disponibilitatea de a alerga. Chiar și ultimul care trece linia de sosire trebuie să depună efort, să alerge, chiar dacă poate o face mai încet. Este viața ta o viață activă în slujba lui Dumnezeu? Ești mântuit și alergi pe calea credinței? Alergarea despre care vorbește Pavel nu este altceva decât o permanentă investire a vieții în cunoașterea personală a lui Dumnezeu, în lucrul Împărăției lui Dumnezeu și în oamenii de lângă noi – familie, biserică, prieteni cu scopul de-al face cunoscut pe Dumnezeu. Oricine ai fi dacă ești creștin, copil al lui Dumnezeu ești chemat la o viață activă pentru Dumnezeu. Ești înscris în cursă, ești la maraton. Ai obosit? Odihnește-te în Domnul și înțelege că nu ai voie să renunți. De-acolo de unde ești începe să alergi, începe să lucrezi. Este mai bine să mori pentru ceva decât să trăiești pentru nimic.

Direcție: „alerg spre țintă” (Filipeni 3:14). Lucrurile asupra cărora îți este îndreptată inima vor determina modul în care îți vei petrece timpul și îți vei consuma energia. Pentru ce trăiești sub soare? Orice domeniu de activitate pentru a contabiliza rezultate de succes impune anumite ținte de atins și chiar de depășit. Pentru apostolul Pavel viață creștină are o singură țintă – întâlnirea cu Domnul la sfărșitul ei. Un astfel de reper stabilește pentru el și aici pe pământ anumite obiective de realizat până va ajunge la final să se bucure de întâlnirea cu Dumnezeu atunci când va trece linia de sosire. O țintă foarte ușor de observat în viața lui Pavel a fost să spună tuturor despre Mântuitorul Lui. Să ducă vestea bună, să vestească Evanghelia. A fost focul care i-a mistuit viața. Fie pe uscat sau pe mare, în liniște sau în tensiune, în libertate sau în temniță, între frați sau păgâni l-a prezentat pe Domnul Isus. A fost ținta pentru care a trăit și pentru care în final și-a dat și viața. Care sunt lucrurile pentru care ești dispus să oferi cel mai mult timp? Au ele de-a face cu slujirea lui Dumnezeu sau sunt lucrurile lumii de aici. Te invit să te întrebi forța, energia și timpul tău în slujba căror ținte de realizat le-ai pus? Sunt ele puse în slujba Împărăției, a Domnului Cristos?

Motivație: „pentru premiul chemării cerești al lui Dumnezeu” (Filipeni 3:14). Pavel nu a fost un idealist ci prin faptul că și-a asumat și riscurile care vin odată cu urmarea lui Cristos a dovedit realismul cu care a prezentat viața creștină. A încerca să eviți riscurile este ca și cum ai încerca să eviți viața. Pavel a știut ce îl așteaptă dincolo de valea temerii și a plângerii – premiul. Ca orice maraton și maratonul vieții creștine are la final premierea, o cunună care nu se poate vesteji a slavei – 2 Timotei 4:8. Fiecare pas mărunt al credinței duce la o relație mai bogată și binecuvantată cu Dumnezeu. Slujirea în familie, biserică și societate a fiecăruia dintre noi este sub ochii lui Dumnezeu și va fi răsplătită. Osteneala și investiția nu va fi zadarnică de-aceea apostolul ne îndeamnă: „preaiubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului că știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică” (1 Corinteni 15:58).

Îți este oferită iarăși moneda de mare preț numită – timp, viață. Investește-o cu folos pentru Dumnezeu. Ești chemat să lucrezi, să ai ținte clar stabilite și să te investești știind că la final va avea loc premierea, răsplătirea. Cel care o va face este însuși Dumnezeu.

Un an spornic în lucrul Domnului și la mari răsplătiri !

0 692

Salvation

“…știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire, pe care-l moșteniserăți de la părinții voștrii, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.” 1 Petru:1:18-19

Suntem în luna în care celebrăm sărbătoarea nașterii Domnului Isus Cristos, Cel despre care un înger i-a spus în vis lui Iosif, că Maria, logodnica lui “…va naște un Fiu…și că …El va mântui pe poporul lui de păcatele sale”. Matei 1:21.
Mântuirea este “firul roșu” care străbate Biblia de la Genesa la Apocalipsa. Istoria biblică este în esența ei istoria mântuirii. Ea cuprinde două perioade mari de timp și oarecum distincte: perioada Vechiului Testament și perioada Noului Testament. Corespunzător cu aceste două perioade se naște întrebarea: aceste perioade sunt diferite și prin felul în care oamenii puteau sau pot fi mântuiți ?
Să analizăm câteva păreri:

  • unii spun despre cei din perioada Vechiului Testament că au fost mântuiți cei care erau evrei (născuți evrei sau prozeliți) – așadar, o mântuire acordată neamului ales de Dumnezeu și care în mod automat erau considerați suficient de religioși pentru a fi mântuiți. Baza biblică pentru această afirmație ar fi în Ioan 4:22 “…mântuirea vine de la evrei.”si în ceea ce a scris ap. Pavel în Romani cap.9. Aceștia siguri nu iau în considerare faptul că Avraam când a fost ales și chemat de Dumnezeu la mântuire nu era evreu în sensul naționalist al cuvântului. El a devenit cel dintâi evreu. Până atunci el era doar un om dintr-o mare familie de popoare semitice care locuiau în Orientul Apropiat și care se închină la idoli. De asemenea, aceștia nu țin cont de faptul că Avraam a avut doi fii, pe Ismail și pe Iacov și că doar Iacov a fost ales ca sămânță a neamului binecuvântat în mod special de Dumnezeu.
  • alții spun că cei din perioada Vechiului Testament au fost mântuiți pe baza respectării cu strictețe a Legii dată de Dumnezeu prin Moise. Aceștia însă au mari dificultăți când trebuie să explice cum au fost mântuiți cei care au trăit înainte de darea Legii: Adam, Eva, Noe, Enoh, Avraam, Sara, Iov și alții ca ei.
  • sunt și din aceia care spun că cei din perioada Vechiului Testament au fost mântuiți prin respecterea sacramentelor, aducerea jertfelor și împlinirea ceremoniilor de la Cortul Întâlnirii și apoi la Templu, conform cu cele precizate în cartea Levitic. Sigur, dificultățile despre care am vorbit la primele două categorii se mențin și în cazul acestora din urmă.

Oamenii vor neapărat să fie contributori esențiali la mântuirea lor; se agață de neam, de Lege, de fapte, de sacramente și ceremonii, uitând că toate acestea, în special Legea, îi condamnă pe oameni nu le oferă iertarea și împăcarea cu Dumnezeu, nu îi mântuiește. Dacă am avea posibilitatea să-i întrebăm pe Avraam, Iacov, David, Isaia, Simeon, Ana…de ce sunt ei în cer ? cu siguranță nici unul nu ar preciza ceva legat de ei și de meritele lor.

  • Avraam probabil ne-ar spune că Dumnezeu i-a făcut o promisiune cu privire la o mare binecuvântare pe care i-o va da lui, seminței lui și lumii întregi prin sămânța lui. (Genesa 12). Avraam ne-ar spune că el L-a crezut pe Dumnezeu și a trăit bazat pe acea promisiune.
  • Iacov probabil ne-ar spune ca el a înțeles și a crezut că va veni Silo, adică Mesia (Genesa 49:10) și că în așteptarea lui Mesia le-a vorbit cu convingere și fiilor săi despre El.
  • David probabil ne-ar spune că Dumnezeu i-a promis un Împărat și o Împărăție veșnică pentru el și pentru urmașii lui. El a crezut aceasta și a primit prin Duhul Sfânt mai multe descoperiri profetice despre Împăratul și Împărăția lui Dumnezeu.
  • Isaia probabil ne-ar spune despre un Răscumpărător promis de Dumnezeu, în care el a crezut și despre care a scris cu convingere, înțelegând chiar cum acest Răscumpărător va suferi și va muri în locul celor păcătoși, Apostolul Pavel în Romani, ne-a descoperit adevărul despre mântuirea prin har, prin credință. El aduce argumente puternice că Avraam a fost mântuit prin credință și nu prin altceva. Mântuirea este în mod fundamental, o chestiune legată de alegerea suverană a lui Dumnezeu, și de primirea ei de către oameni prin har, prin credință, nu prin fapte.(Efeseni 2:8-9). Esența credinței în jertfa mântuitoare a Domnului Isus pe cruce îi face pe oameni să-și recunoască și să-și mărturisească păcatul și neputința de a se salva singuri, și îi întoarce pe oameni pentru mântuire.

Există o singură cale pentru mântuire: Persoana și lucrarea Domnului Isus (1Timotei 2:5,6) Căci este un singur Dumnezeu, și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul, Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși, ca preț de răscumparare pentru toți