Home Tags Posts tagged with "credinta"

credinta

0 709

 

Un-Altfel-de-Maraton

„Alerg spre țintă pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Cristos Isus” (Filipeni 3:14)

Suntem iarăși înaintea unui an nou pe care îl începem, dar pe care nu știm dacă îl vom sfîrși aici pe pământ sau după hotărârea lui Dumnezeu vom fi chemați să ne continuăm existența în veșnicie. Accidentul aviatic în urma căruia cei patru membrii ai echipajului medical au murit și alții de lângă noi sau de lângă cei cunoscuți de noi au murit, parcă prea devereme ne spune încă o dată că viața este unică, scurtă, iar trecerea ei ireversibilă. Suntem marcați zi de zi de o trecere inexplicabil de rapidă a zilelor și de iminența morții manifestată lângă noi și între
noi.

În pustie au fost îngropați milioane de israeliți dintre cei care nu L-au ascultat pe Domnul și nu s-au încrezut în El pentru a intra în țara promisă. Moise a înțeles că viața este în mâna lui Dumnezeu. Cu această realitate permanent înaintea ochilor lui și în minte, Moise scrie o rugăciune, Psalmul 90, în care cere de la Dumnezeu înțelepciunea de a învăța să își numere bine zilele. Oare nu știa Moise câți ani are sau cum să-și socotească anii? Cu siguranță știa. Ceea ce a cerut lui Dumnezeu a fost să-i dea înțelepciunea de a ști cum să-și trăiască viața aici pe pământ mai bine știind că într-o zi se va întâlni cu Dumnezeu. Timpul pe care îl avem este o monedă prețioasă primită de la Dumnezeu și depinde în totalitate de noi felul în care o vom cheltui: spre folosul sau în dezavantajul nostru veșnic. Toate evaluările și bilanțurile de sfîrșit de an ne spun că oamenii sunt interesați cum și-au investit viața chiar dacă astăzi asta se măsoară în popularitate, poziții sociale pe scara ierahică și nu în ultimul rând profit financiar.

Va invit în cele ce urmează să ne uităm la modelul apostolului Pavel și din învățătura lui să descoperim cum trebuie să ne investim viața și în anul care ne stă înainte.

Dinamica vieții: dintre toate analogiile pe care apostolul le-ar fi putut folosi, el alege să ne pună înainte viața ca un maraton: „nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit, dar alerg înainte căutând să-l apuc întru-cât și eu am fost apucat de Cristos” (Filipeni 3:12). Analogia aceasta scoate în evidență principii fundamentale după care trebuie investiți anii noștri. Umblarea pe cale cu Dumnezeu trebuie să fie caracterizată de o viață activă.

Să te investești, să lucrezi, să nu lenevești, să răscumperi vremea, să nu obosești în facerea binelui, să te sacrifici. Efortul, implicarea disciplina și antrenamentul în cele spirituale sunt elemente vitale ale vieții celui credincios. E absurdă participarea la maraton fără disponibilitatea de a alerga. Chiar și ultimul care trece linia de sosire trebuie să depună efort, să alerge, chiar dacă poate o face mai încet. Este viața ta o viață activă în slujba lui Dumnezeu? Ești mântuit și alergi pe calea credinței? Alergarea despre care vorbește Pavel nu este altceva decât o permanentă investire a vieții în cunoașterea personală a lui Dumnezeu, în lucrul Împărăției lui Dumnezeu și în oamenii de lângă noi – familie, biserică, prieteni cu scopul de-al face cunoscut pe Dumnezeu. Oricine ai fi dacă ești creștin, copil al lui Dumnezeu ești chemat la o viață activă pentru Dumnezeu. Ești înscris în cursă, ești la maraton. Ai obosit? Odihnește-te în Domnul și înțelege că nu ai voie să renunți. De-acolo de unde ești începe să alergi, începe să lucrezi. Este mai bine să mori pentru ceva decât să trăiești pentru nimic.

Direcție: „alerg spre țintă” (Filipeni 3:14). Lucrurile asupra cărora îți este îndreptată inima vor determina modul în care îți vei petrece timpul și îți vei consuma energia. Pentru ce trăiești sub soare? Orice domeniu de activitate pentru a contabiliza rezultate de succes impune anumite ținte de atins și chiar de depășit. Pentru apostolul Pavel viață creștină are o singură țintă – întâlnirea cu Domnul la sfărșitul ei. Un astfel de reper stabilește pentru el și aici pe pământ anumite obiective de realizat până va ajunge la final să se bucure de întâlnirea cu Dumnezeu atunci când va trece linia de sosire. O țintă foarte ușor de observat în viața lui Pavel a fost să spună tuturor despre Mântuitorul Lui. Să ducă vestea bună, să vestească Evanghelia. A fost focul care i-a mistuit viața. Fie pe uscat sau pe mare, în liniște sau în tensiune, în libertate sau în temniță, între frați sau păgâni l-a prezentat pe Domnul Isus. A fost ținta pentru care a trăit și pentru care în final și-a dat și viața. Care sunt lucrurile pentru care ești dispus să oferi cel mai mult timp? Au ele de-a face cu slujirea lui Dumnezeu sau sunt lucrurile lumii de aici. Te invit să te întrebi forța, energia și timpul tău în slujba căror ținte de realizat le-ai pus? Sunt ele puse în slujba Împărăției, a Domnului Cristos?

Motivație: „pentru premiul chemării cerești al lui Dumnezeu” (Filipeni 3:14). Pavel nu a fost un idealist ci prin faptul că și-a asumat și riscurile care vin odată cu urmarea lui Cristos a dovedit realismul cu care a prezentat viața creștină. A încerca să eviți riscurile este ca și cum ai încerca să eviți viața. Pavel a știut ce îl așteaptă dincolo de valea temerii și a plângerii – premiul. Ca orice maraton și maratonul vieții creștine are la final premierea, o cunună care nu se poate vesteji a slavei – 2 Timotei 4:8. Fiecare pas mărunt al credinței duce la o relație mai bogată și binecuvantată cu Dumnezeu. Slujirea în familie, biserică și societate a fiecăruia dintre noi este sub ochii lui Dumnezeu și va fi răsplătită. Osteneala și investiția nu va fi zadarnică de-aceea apostolul ne îndeamnă: „preaiubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului că știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică” (1 Corinteni 15:58).

Îți este oferită iarăși moneda de mare preț numită – timp, viață. Investește-o cu folos pentru Dumnezeu. Ești chemat să lucrezi, să ai ținte clar stabilite și să te investești știind că la final va avea loc premierea, răsplătirea. Cel care o va face este însuși Dumnezeu.

Un an spornic în lucrul Domnului și la mari răsplătiri !

Opriti-va o clipa din drumul vostru..deschide-ti-mi sufletul, dar face-ai-o cu gingasie ca sa nu ma raniti.

Incercati sa intelegeai de ce sunt asa….nu cum vor altii.

Lasa-ti-ma sa ma exprim in felul meu, luati-ma ca atare, un om nu poate fi clasificat ca pe niste dosare, ci! …cerceteaza-l azi, cerceteaza-l maine ai apoi vezi de poti sa-i fi aproape.

Nu incercati sa cereti sa fie etalonul cuiva, el este propriu lui etalon pentru sine insasi.

A cere cuiva sa daruiasca mai mult decit poate da este ca si cind ai pune o bariera intre el si tine sau ceilalti.

Nu incerca sa-l asezi nici mai sus si nici sau mai jos decat tine, caci fiecare este asezat la locul in care a fost pus de Dumnezeu cu un scop bine definit.

Ceea ce suntem astazi nu este meritul nostru, oricit am fi muncit sau facut pe acest pamant, toate au fost facute cu un scop anume, singurul lucru care ne deosebeste pe uni de altii este alegerea caii pe care vrem sa mergem fiecare…

…restul este totul o Desertaciune!

Nu suntem nici mai mici, nici mai mari decit ne-a fost ingaduit. Pentru tot ce avem si ceea ce suntem sa-i multumim bunului Dumnezeu si sa fim inzestrati cu inaelepciune pentru a stii sa deosebim binele de rau.

„Fiti dara fericiti, cei prin care Dumnezeu isi face lucrarea Sa”.

 

OM

1 212

Despre dragoste, cu Parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa

„Fara Dumnezeu, orice iubire moare” – Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde picteaza si minunate icoane, pline de aur si har. Dar aurul cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un indreptar de viata si de iubire adevarata – „Iubirea e fundamentul fiintei noastre” – Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?

As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare? Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?– Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.– Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.