Home Tags Posts tagged with "Victor Ponta"

Victor Ponta

0 407

 

Ponta-in-Da-Club-2

 

Când te așteptai mai puțin ca Victor Ponta, cel pălmuit peste cap atât de educativ de electorat pentru modul ciubotăresc în care s-a comportat în campania prezidențială, să clacheze din nou atât de grav și categoric, iată că acesta dovedește tuturor, inamici și aliați deopotrivă ce soi special de politician este dânsul. Aflat într-o categorie formată doar de sine însuși, d-nul prim-ministru a decis să continue pe același ton arogant și sfidător de șmecheraș de maidan în timp ce se adresa dimineața aceasta parlamentului, vorbind din nou despre bubele și belelele celeilalte tabere, dând lecții, aruncând din nou epitete și invective în dreapta și în stânga, prezentând stăngaci la un moment dat o tentativă de scuză pentru fiasco-ul din diasporă.

Nicidecum spășit, ba dimpotrivă bățos și gata de arțag, clubărul din Dubai a amenințat cu puneri la punct inclusiv membrii propiului partid care chiar și în timp ce el număra turele de asfalt ale bolizilor de F1, duceau greul poverii pierderilor alegerilor prezidențiale. Acuzat că ar fi ba progresisit, ba socialist ba comunist, realitatea este că d-nul Victor Ponta nu este nici una dintre acestea, ci mai degrabă un hibrid politic în care se întrunesc din plin cele mai negative atribute al tuturor acestor ideologii în combinație extrem de periculoasă pentru guvernul și formațiunea politică pe care chipurile o conduce, cu viciile celei mai spurcate forme de materialism după cum o denotă clar gustul său pentru opulență și consumatorism dezmățat în mecca grandomaniei de tip occidentalo-oriental.

Aceasta vine în total contrast cu grija declarativă din toată perioada sa de politician față de paturile cele mai sărace ale populației și mai ales a laudei și bătăii cu pumnul în piept ca mare ortodox și asocierea dezgustătoare și anatemică a persoanei sale cu Sfântul Arsenie Boca, un reprezentant elocvent al martirismului creștinesc românesc din timpul campaniei electorale.

Cu opt soldați români decedați într-unul dintre cele mai tragice accidente din istoria modernă a aviației românești, și cu alți doi zvârlcolindu-se între viață și moarte, prim-ministrul Ponta a uitat să menționeze măcar două vorbe, un email, un sms, sau orice altceva ce s-ar fi putut  numi chiar și rudimentar comunicare sau comunicat oficial în timp ce se bălăcea în ademenitoarea atmosferă a cluburilor selecte din Orient.

Nu d-le Ponta, nu ești nici român, nici ortodox, nici social-democrat, nici euroatlantic, nici euroasiatic, nici pro-vest, nici pro-rus și nici măcar comunist. Ești un politician tupeist și lipsit de scrupule alflat de unul singur într-o categorie nemaintâlnită niciunde de parveniți politico-social conduși după propia ideologie și principii care transcend noțiunea de ‘cea mai joasă speță’ cu mult, care nu ar trebui menționată în nici o carte de istorie politică nici măcar una de materialism dialectico-științific!

0 524

Batalia politica pentru turul II al prezidentialelor din Romania, avandu-i protagonisti pe Klaus Iohannis, leader-ul noului PNL si prim-ministru Ponta a capatat accente dramatice, determinand ambele tabere sa scoata in teren artileria grea pentru asaltul final. Desi realitatea este ca de fapt primele si cele mai importante dintre rafale care au decimat serios randurile PSD-ului si le-au avariat grav reduta in care s-au cocotat cu aroganta de doi ani de zile, au fost trase de Traian Basescu, DNA, Elena Udrea si Monica Macovei, nu de PNL care s-a dovedit destul de impotent in a fi relevant pentru romani cel putin pentru cei din afara Transilvaniei si din diaspora…

Si de fapt de aici incepe totul… Iohannis nu a reusit sa convinga votantii din afara Transilvaniei ca el este omul potrivit care din pozitia de presedinte ar putea replica succesul sau de la Sibiu la scara nationala. Pe de alta parte PSD-ul a falimentat sa convinga majoritatea ardelenilor si banatenilor ca rezultatele cat de cat pozitive la nivel macro se vor traduce si intr-o crestere a nivelului de trai sub tutela lui Victor Ponta ca presedinte, dar si mai important a falimentat in mod catastrofal sa demonstreze ca se va ocupa serios ca Transilvania, care contribuie in proportie covarsitoare la PIB-ul Romaniei, va primi inapoi o parte decenta din acesti bani chiar daca marile orase transilvanene sunt in mana opozitiei – vezi Cluj, Timisoara, Sibiu, Arad, etc.

Ponta, autoproclamat ca unificatorul tuturor romanilor il acuza pe Iohannis de pact cu diavolul, adica cu aceia care vorbesc deschis despre regionalizarea, federalizarea sau transilvanizarea Romaniei, fara sa se intrebe totusi catusi de putin daca romanilor din Transilvania macar le mai pasa de o asemenea unificare. Aceasta este inca o dovada care indica cat de departe sunt liderii stangii de realitatea din teritoriu. Pentru cei din Transilvania, a face parte dintr-un stat supercentralizat, dupa modelul stalinisto-sovietic, nu le-a adus nimic altceva decat saracie, oprimare, persecutie religioasa si o inlocuire sistematica a valorilor si a liderilor locali cu cele si cei din alte zone ale Romaniei favorizate de regimul Ceausescu si mai apoi de neo-comunistii lui Iliescu.

In ultimii ani se aud din ce in ce mai multe voci, mai ales din randul intelectualilor, studentilor, a celor din diaspora dar si mai important, a unor reprezentanti ai unor think-tancuri straine, care vorbesc deschis despre subiecte care pana nu demult erau considerate tabu, cum ar fi autonomia, regionalizarea, federalizarea sau chiar fragmentarea Transilvaniei. Simple glume au devenit idei, simple idei au devenit initiative, in timp ce clasa politica de toate culorile doarme, nu le pasa sau sunt partasi la astfel de initiative – vezi UDMR, PPM si altii.

Atacurile frecvente venite din partea PSD-ului la adresa etniei lui Iohannis nu ajuta deloc situatia ci din contra, arata transilvanenilor, sovinismul, ura si habotnicia liderilor PSD fata de lucruri apreciate in Ardeal si Banat, unde a fi sas este o marca a disciplinei si chiar ca a lucrului bine facut. Cu atat mai mult cu cat aceste atacuri dau o nota de ipocrizie exacebarta a din partea PSD-ului din moment ce d-nul Ponta este el insusi etnic albanez, ai carui urmasi au sosit in Romania mult mai tarziu decat urmasii d-nului Iohannis, care au inceput sa colonizeze sudul Transilvaniei inca din sec. X.

Mai mult, remarcile acide la modalitatea de a vorbi a lui Iohannis, tipica tuturor ardelenilor si a multor banateni, sunt afronturi directe aduse de politicieni diletanti si mahalagii care presupun ca limbajul si atitudinea lor de smecherasi de maidan este un semn a abilitatii lor nicidecum de paraconar de Bucuresti.

A fost aruncata si petarda rasuflata cu marca de masina condusa de Iohannis… cum ca n-ar fi romaneasca, uitandu-se simplul fapt ca nici faimoasa invocata Dacie a carei detinere sau utilizare ar denota dupa Ponta citire, un profund simt patriotic, nu mai este romaneasca cam de multisor, ci franceza. De fapt Fordul b-Max si Mondeo sunt mai romanesti decat Dacia.

Un alta tematica draga celor din PSD este religia lui Iohannis. Aceasta este inca o tactica extrem de neproductiva pentru PSD in Transilvania. In primul rand pentru ca da dovada de o crasa ipocrizie, niciunul dintre liderii PSD ce tot confectioneaza si lanseaza astfel de petarde neremarcandu-se in ultimul timp ca niste oameni religiosi, fara a mai vorbi de a fi adevarati ortodocsi, care presupune printre altele, o conduita morala exemplara si o aderare extrem de stricta la un set de valori, taine, invataturi si practici bine stabilite si definite de sfinte canoane de aproape 2,000 de ani.

Si vorbind de religie, de asemenea este stiut ca inclusiv ortodoxia in Transilvania contrasteaza cu restul tarii. Sfintii si ortodocsii transilvaneni au avut datorita unor imprejurari istorice dramatice, o experienta a credintei diferita de restul tarii, dand o dimensiune mult mai profunda si pragmatica a ortodoxiei lor, calita in timpul a repetate perioade de persecutie dar si cizelata in manifestare prin conventiurea dar si acordarea de respect fata de alte culte si denominatiuni crestine, inclusiv protestante cum este cea a domnului Iohannis. Asadar a lansa orice discutie pe aceasta tema cu atat mai mult una negativa in Transilvania in cel mai fericit caz naste dezgust, iar in cel mai rau, o dorinta viscerala de a nu mai dori de a avea face niciodata cu acea persoana si cu tagma sa.

Asadar strategia PSD-ului a lucrat in turul I. Nu va lucra insa daca Iohannis va scoate mai multi oameni la vot in tara si in diaspora. Pentru aceasta strategia lui Iohannis este precisa ca o masinarie nemteasca. Nu trebuie sa-si schimbe personalitatea, speech-ul sau religia… nu trebuie sa faca aliante deochiate… tot ce trebuie sa faca este sa se lase in continuare victimizat de Ponta si ai lui, caci daca reusesc sa dezguste si sa infurie si mai multi transilvaneni, poate reusesc chiar sa piarda aceste alegeri.

Dar chiar daca nu pierd aceste alegeri, actiunile si declaratiile PSD-ului, au mai infipt cateva cuie  in cosciugul ideii ca Romania va mai ramane ne-regionalizata sau federalizata in viitorul apropiat sau indepartat. A vorbi despre unire si a te alia cu arhitectii conceptului de autonomie si fragmentare a Romaniei, adica UDMR, a promite romanilor egalitate, si apoi a ataca, ironiza si a prezenta ca handicapuri trasaturi de caracter, valori spirituale si caracteristici comune pentru milioane dintre ei, arata de fapt adevarata fata rosie a PSD-ului.

Din punct de vedere geo-strategic, politic, economic, social si de orice alta natura, Vestul, adica presupusii sustinatori ai lui Iohannis, nu are nici un interes in fragmentarea Romaniei, care este un factor de stabilitate atat de necesar in aceasta zona. Pe de alta parte Estul are orice interes in destabilizarea natiunii, care de aproape 100 de ani a stat ca un ghimpe in coasta expansionistilor de la rasarit de orice etnie si ideologie politica!

 

0 344

Dupa cum precizam in primul articol pe acesta tema din Iulie 2012 – La Brat Cu O Juna Noua, ca luna de miere dintre PSD si PNL s-ar putea incheia in timpul sau dupa alegerile din Decembrie 2012, din mai multe cauze, inclusiv cel al ‘buturugii Basescu’ care ar putea rasturna carul nuptial al USL ce perinda hurducaind in fata natiunii mirii Ponta si Antonescu, iata ca s-ar putea sa asistam chiar la aceasta. Dupa ce Ponta din instinct de supravieturie a inteles sa o dea la pace cu contondetul Basescu, Antonescului nu i-a mai ramas nimic altceva de facut decat sa o tina pe a lui, inghiontind in stanga si-n dreapta si cotonogind pe oricine ii iese-n cale, inclusiv pe cei ai lui, care pana mai deunazi i-au jurat credinta nestramutata. Crinel, sotul abuziv nu se sfieste sa-i dea la ochi chiar si miresei de Ponta, cand acesteia ii merge gura mai mult decat trebuie sau vine tarziu acasa dupa vreo petrecere desantata la Cotroceni.

De fapt toata aceasta tevatura domestica a inceput de cand Crinel si-a surprins consoarta PSD-ista in pat cu dusmanul, adica cu Basescu cel viril si neobosit, cu care aceasta a mai si incheiat pacte de dragoste secrete la nici cateva saptamani de la sfarsitul lunii de miere de dupa alegeri. Recent insa, satula de abuzuri verbale si violenta domestica, sotioara Ponta a incetat sa mai fie pisicoasa si a cam inceput ba sa zgarie pe cate unul dintre copii neligitimi a lui Crinel, ba sa miaune public ca se poate lipsi oricand de oricare dintre aceste odrasle ce au inceput sa devina sacaitoare sau incoveniente, gen Relu Fenechiu. Ba inca Ponti?a ii trage chiar si lui Crinel cate una in somn, si cum aceasta activitate este preferata Crinelului, numarul caftelilor pe sustache s-au inmultit.

Ponti?a de asemenea nu e singura. Mai ales de la imparteala ciolanului posturilor ministeriale, tot felul de fratiori de-ai sai binevoitori se arata din ce in ce mai dispusi sa-i tabaceasca funduletul cumnatulului Crinel fie cand acesta doarme fie chiar pe fata. La fel de dispuse sunt si odraslele Ponti?ei sa-i smardeasca pe fratiorii lor vitregi mai mici din PNL pentru diverse chestii, recent chiar Sova dandu-i cateva scaltoace aceluiasi copil rau ascultator, Fenechiu.

Asa ca se vede treaba ca mariajul USL a inceput sa scartaie iar chestiile de infidelitate ?i fraticide au inceput se se perpetueze. Indiferent de motive, daca nu se merge la consiliere familiara se va ajunge la separare si eventual la divort, mai ales ca familia miresei s-a vazut cu toti sacii-n caruta, avand majoritate parlamentara sa conduca dupa muschiu ei chiar si fara incomozii si vesnic flamanzii membri ai familiei lui Crinel care pur si simplu nu inteleg ca au intrat in aceasta alianta de convenienta ca parte sarantoaca. Nu tu parai de nunta, nu tu vinoase, nu tu pastrama, nu tu lautari dar acum dupa nunta vor parte egala din zestrea miresei. Stiti cum e vorba aia – frate, frate da’ branza-i pe bani… si inca multi.

In cazul unor diferente ireconciliabile se poate ca familia mirelui sa-l renege pe Crinel complet ca reprezentat al lor, mai ales ca au inceput sa apara voci din sanul familiei PNL care-l contesta din ce in ce mai vehement. PSD-ului ar putea sa-i fie propus un alt pretendent la mana, unu mai distins, mai fin si mai putin inclinat catre acte reprobabile de violenta domestica, asa gen Tariceanu.

Om trai si om vedea, dar tare mi-e ca dupa ce mirii fac harcea-parcea zestrea de mireasa, vezi capitalul politic, si banii de la nunta, adica numarul de voturi, se va ajunge din nou cu boarfele in strada si in fata mai marilor orasului adica a fetelor fine ale domnilor de la UE care au inceput sa se cam zbarceasca de atata incruntare cauzata de interminabilele certuri si de lipsa de progres spre armonie a acestei uniuni fortate.

 

Acest articol este un pamflet!

0 300

Decembrie 9, 2012 va ramane pentru pentru profesorii de stiinte politice o zi care merita data ca exemplu studentilor cum sa nu faci campanie electorala. Si ma refer in special la ARD. Cum multi comentatori spuneau dupa ce presedintele Obama a castigat primul sau mandat in fata impotentului McCain – Obama nu a castigat, ci McCain s-a batut singur, la fel se poate spune si despre alegerile de ieri, in care ARD a dovedit unei natiuni si Europe intregi ca schimbarile de suprafata si nu de continut nu prea mai impresioneaza pe nimeni.

Desi cu o formula politica, titulatura, logo si slogan nou, centru-dreapta romaneasca de fapt s-a prezentat in fata alegatorilor la fel de amortiti ca si frigul de afara, cu aceleasi figuri ce de mult si-au pierdut alura politica, intinzand conducerea tarii pe un platou frumos ornamentat de sarbatori unui USL parca surprins de un asa dar de neasteptat. Aceasta se putea citi clar pe fata liderilor USL dupa primele exit-poll-uri, care desi ii aratau invingatori, li se pareau ireale.

Romanii n-au prea iesit sa voteze fie din cauza frigului si a inzapezirilor fie din pura plictiseala si indiferenta fata de spectacolul vazut de atatea ori de bataie de maidanezi pe un blid de laturi unde fiecare musca pe care cum poate pentru a pune coltii sau laba pe vreo ciozvarla mai acatari si apoi a o tuli dupa tomberonul din colt pentru a o dumica in pace.

Surpriza mult asteptata a serii bineinteles a venit de la PP-DD si al sau carismatic leader – ‘DD’, care a pus on show de zile mari, si pe covorul rosu asternut de infocatii sai suporteri a pasit apasat si plin de chici a la Jerry Springer, pe poarta de intrare in arena politica romaneasca pe care chiar daca probabil nu o va domina, in mod sigur ii va da culoare din plin. Spre rusinea ARD-ului, desi PP-DD-ul nu i-a batut la nivel national, i-a tabacit bine in cateva judete, aratandu-le cum se face campanie electorala din pozitia de outsider.

Punctul forte a lui DD este unul unic, si foarte putini lideri politici il au, si consta in perspicacitatea sa izvorata dintr-o inteligenta instictuala de supravieturie de a intelege ca electoratul in general, si cel imatur in special, voteaza carisma, voteaza emotional, si putin le pasa de demagogii fara sfarsit pline de cifre si teorii geo-politice si macro economice fara sfarsit. Un lider carismatic fie el si chicios, care de fapt de multe ori merge mana in mana cu carisma, v-a surclasa clar in fiecare zi a saptamanii si de doua ori duminica un politician cabotin ce se mandreste cu conservatorismul lui debordant, impresionad cu oratoria sa probabil doar colegii sai de cercuri inalte la vreun dineu obscur de binefacere intesat cu sampanie si caviar.

ARD-ul fie ca nu a inteles asta, fie nu le-a pasat, hotarati fiind de la inceput sa se retraga in barlog unde sa-si linga ranile si sa se pregateasca de o lunga, calduroasa si confortabila opozitie, corcolindu-se in paiele uscate ale contemplarii gloriei vremurilor de odinioara.

USL asadar, cu exceptia ghimpelui de Basesti, cu o majoritate parlamentara mai mult decat decenta, nu prea mai va avea opozanti de soi, si astfel va avea posibilitatea sa faca una din doua: fie sa ne dea in continuare doza zilnica de ura anarhica anti-americana, anti-europeana si anti a tot cea ce inseamna civilizatie, destramand bucata cu bucata tot cea ce altii au reusit sa incropeasca din petece si sa numeasca stat de drept, fie va avea o trezire spirituala si fiind plin de constiinta faptului ca alegatorii totusi si-au pus ultimele sperante inghetate in mana lor, vor fi in stare sa se traga singuri de sireturi din haznaua in care s-au tot balacit intreaga vara, si sa treaca tara cu bine prin criza economica dupa unii cica de proportii biblice ce se asterne la orizont in anul ce urmeaza.

A-ho USL!